Filologie

Grilă  Listă 

    35,00 LEI

    „În mod direct sau indirect, o carte poate fi considerată un autoportret al autorului ei. Textele reunite în volumul «Incursiuni în lumea cărților» reușesc să schițeze profilul spiritual complex al unei autoare care trăiește din plin magia cărților. Ele reflectă bogata activitate a unui cronicar literar autentic, stăpân pe mijloacele sale de expresie, a unui critic literar aflat în plin proces de afirmare. Adunate într-o carte, cronicile literare de odinioară se trezesc la viață, revin în actualitate. Mai mult, textele încep să comunice între ele, dobândind semnificații pe care fragmentele publicate inițial nu le aveau.“ (Gheorghe Glodeanu)

    30,00 LEI

     

    „Inițial teză de doctorat, «Toponimie maramureșeană. Valea superioară a Vișeului», realizată de doamna profesoară Adelina Emilia Mihali [...], este o monografie toponimică, amplă și valoroasă asupra colțului de nord-est al județului Maramureș, constituind, de altfel, primul studiu complet asupra numelor de locuri de pe cursul superior și mijlociu al râului Vișeu.

     

    Valoarea lucrării constă nu numai în materialul foarte bogat și variat cules la fața locului (dar și din alte surse), ci și din explicațiile, de cele mai multe ori, corecte date toponimelor din zona cercetată. Bazată pe o bibliografie fundamentată, scrisă în română (și în limbi de largă circulație), într-un stil adecvat, lucrarea realizată de doamna profesoară Adelina Emilia Mihali este o contribuție însemnată privind toponimia maramureșeană și nu numai.

     

    Având în vedere cele spuse, lucrarea doamnei profesoare Adelina Emilia Mihali răspunde unui deziderat al lingvisticii românești actuale, anume acela de a realiza studii de toponimie aprofundate“. (prof. univ. dr. Vasile Frățilă în „Prefață“)

     

    100,00 LEI

    „Volumul Magistri et alumni, amore scribendi. Studia. In honorem professoris Nicolae Felecan este un omagiu adus profesorului băimărean, atât prin evocări, cât și prin studii științifice, elaborate de prieteni, colaboratori, oameni de litere din întreaga lume. Contributorilor care au participat și la publicarea volumului precedent (26) – Confluențe lingvistice și filologice. Omagiu profesorului Nicolae Felecan la împlinirea a 70 de ani –, li s-au alăturat, pentru a celebra, prin mijlocirea cuvântului, cei 75 de ani de viață ai sus-numitului dascăl, și alți filologi din țară și din străinătate. Printre cele 55 de personalități care au onorat invitația de colaborare la prezentul volum, se numără profesori și cercetători străini – Bertie Neethling (Africa de Sud), Ephraim Nissan (Anglia), Milan Harvalík (Cehia), Pierre-Henri Billy, Marcienne Martin, Michel A. Rateau (Franța), Enzo Caffarelli, Alfonso Germani, Alda Rossebastiano (Italia), Leo Loveday, Maho Kitamura (Japonia), Yolanda Guillermina Lopez Franco (Mexic), Sergey Goryaev (Rusia), Emili Casanova (Spania), Tamás Farkas, János N. Fodor (Ungaria) – și români, din majoritatea centrelor universitare și din institutele de cercetare ale Academiei Române: Ion Buzași (Alba Iulia), Ioan Dănilă (Bacău), Teodor Ardelean, Alina Bugheșiu, Daiana Felecan, Oliviu Felecan, Gheorghe Glodeanu, Mihaela Munteanu Siserman, Rodica Țurcanu (Baia Mare), Iulia Barbu-Comaromi, Gh. Chivu, Ioana Costa, Liviu Franga, Mariana Franga, Margareta Manu Magda, Iulia Mărgărit, Adrian Rezeanu, Adriana Stoichițoiu Ichim, Ioana Vintilă-Rădulescu (București), Dumitru Loșonți, G. G. Neamțu, Ștefan Oltean, Ilie Rad, Sabin Siserman (Cluj-Napoca), Teodor Oancă, Silvia Pitiriciu (Craiova), Traian Diaconescu, Daniela Butnaru, Alexandru Gafton, Mihaela Paraschiv (Iași), Ștefan Găitănaru (Pitești), Lazăr Avram (Ploiești), Sigrid Haldenwang (Sibiu), Adina Chirilă, Sergiu Drincu, Vasile Frățilă, Ionel Funeriu, Simona Goicu-Cealmof, Dan Negrescu (Timișoara).” (din „Cuvânt-înainte”)

    30,00 LEI

    „Lucrarea de faţă îşi propune să valorifice, într-o perspectivă multidisciplinară, materialul cuprins în volumul Limbajul medical popular românesc, apărut la Editura Mega, în 2014, corelând observaţiile de natură lexicografică cu cele de natură lexico-semantică, etnolingvistică şi stilistică, în vederea realizării unei monografii cât mai cuprinzătoare a fenomenului denominativ la nivelul medicinei populare româneşti.” (din „Argument”)

    Vânzare

    Preț Normal: 25,00 LEI

    Special Price 15,00 LEI

    „Pentru a înţelege literatura rusă în toată complexitatea și pro¬funzimea ei, trebuie să ne întoarcem la izvoarele acestei culturi, să ne creionăm o imagine despre timpul, locul, condiţiile în care s-a format poporul rus, despre etapele istoriei acestuia. Pentru o aseme¬nea incursiune la izvoarele formării poporului rus, a culturii ruse, va trebui să aruncăm o privire spre acele vremuri, când pe imensul teritoriu al Câmpiei Europei de Est au pătruns triburile slavilor de răsărit, desprinși din comunitatea slavă comună.” (din „Începuturile culturii și civilizaţiei ruse”)

    Vânzare

    Preț Normal: 25,00 LEI

    Special Price 20,00 LEI

    „Prin cartea aici analizată, cu titlul Numele comerciale – «mărci înregistrate» cultural-lingvistic, avem bucuria de a înregistra o nouă contribuţie prin care școala băimăreană de onomastică și-a îmbogăţit palmaresul. Din anul 2011 până în prezent, cele patru cadre didactice care constituie Centrul de Onomastică de la Facultatea de Litere, împreună cu studenţi, masteranzi și doctoranzi pasionaţi de știinţa numelor au publicat 18 cărţi, dintre care 6 în străinătate, patru volume de tip proceedings (https://onomasticafelecan.ro), zeci de articole și au organizat cinci ediţii ale uneia dintre cele mai importante manifestări știinţifice de profil la nivel internaţional (a doua, ca pondere, după Congresul Internaţional de Știinţe Onomastice), și anume Conferinţa Internaţională de Onomastică: Numele și numirea (ICONN). Într‑un asemenea context de efervescenţă culturală, apariţia a încă unei lucrări nu poate fi decât bine-venită. Doctoranzii, masteranzii și studenţii pasionaţi de știinţa numelor se alătură dascălilor, elaborând lucrări serioase, care îmbogăţesc bibliografia onomastică autohtonă.” (Daiana Felecan din „Prefaţă”)

Grilă  Listă